BNR: Amenințările sistemului bancar din următoarele 12 luni

Recentele măsuri fiscale adoptate de Guvern și promovate de Parlament sunt de natură să afecteze în mod considerabil pe termen mediu și lung sistemul bancar local și mecanismele de credit în general, potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a României remis redacției.

Advertisement


Cauzele acestor îngrijorări sunt în mod special prevederile incluse în Ordonanța de Urgență 114 din 2018, care a intrat în vigoare la începutul acestui an. Potrivit documentului adoptat de Guvern, activele băncilor și cifrele de afaceri ale companiilor din domeniul telecomunicațiilor și energiei sunt supuse unor taxe semnificative.


În egală măsură, nou introdusa taxă bancară constituie un motiv de îngrijorare pentru oficialii BNR. Faptul că această taxă este stabilită în funcție de cotațiile ROBOR este de natură să afecteze politica monetară pe anul în curs. În același timp, măsura afectează și capacitatea BNR de a controla rata inflației pe următoarele 12 luni.


O altă problem de natură să destabilizeze sistemul financiar pe termen mediu și lung este întârzierea finalizării proiectului de buget pe anul în curs, ceea ce împiedică marile companii și băncile locale și internaționale să facă proiecții bugetare corespunzătoare pentru următoarele 12 luni. Conduita politicii fiscale și a celei de venituri vor fi afectate în mod semnificativ de o asemenea întârziere, estimează reprezentanții băncii centrale.

Advertisement


În cadrul ședinței BNR din 8 ianuarie “S-a remarcat că este necesară realizarea unei evaluări cât se poate de cuprinzătoare a implicaţiilor acestor măsuri asupra perspectivei pe termen scurt şi mediu. Unii membri ai Consiliului au atenționat că acestea pot exercita efecte semnificative pe termen scurt și mediu asupra activităţii economice, dar și asupra potențialului de creștere a economiei, atât prin intermediul impulsului fiscal și structurii cheltuielilor bugetare, cât și prin afectarea comportamentului investițional și al celui de consum.”


Multe dintre legile care afectează domeniul bancar, adoptate de către forul legislativ în ultimele 12 luni sunt de natură să destabilizeze nu doar rata de creditare și nivelul de stabilitate a băncilor, dar și costurile de finanțare externă a economiei. În acest sens, BNR solicită întrunirea Comitetului de Supraveghere Macroprudențială în termen cât mai scurt pentru o evaluare corespunzătoare a situației. Acest for ar urma să formuleze și emită avertismente legate de aceste probleme autorităților, atât guvernamentale cât și legislative.


O sursă considerabilă de risc pentru sistemul bancar din România este reprezentată de situația economică pe plan extern, cum ar fi încetinirea creșterii economice în zona euro și pe plan global în general, dar și volatilitatea crescândă a piețelor financiare internaționale.


Ordonanța de Urgență 114 a produs efecte imediate în plan economic, bursa reacționând violent pentru câteva zile. Reacția bursei arată gradul ridicat de amenințare al măsurilor cuprinse în respectivul act legislativ. Cursul valutar nu a fost însă, din fericire, afectat semnificativ. Potrivit analiștilor economici, cursul de schimb leu/euro ar urma să atingă rata de 4,8 lei până la sfârșitul lui 2019.

Advertisement

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More